250681 de vizualizări , publicat la ora 17:51
Bună, prieteni,

Sâmbătă, la ora 19.00, pe „Ion Oblemenco“, Universitatea Craiova întâlneşte Sportul Studenţesc. După 15 ani, Victor Piţurcă revine pe banca Ştiinţei. Haideţi să fim alături de el şi de băieţi şi să le dăm o mână de ajutor prin prezenţa la stadion! Cu cât vom fi mai mulţi, cu atât vom fi mai aproape de obţinerea celor 3 puncte.

 

Vă mulţumesc!

Share/Bookmark
Numele dumneavoastră: E-mail (nu va fi publicat pe site):
Introduceţi codul:
Comentariul:
1132 de f, 8 septembrie 2010, 13:11, 79.117.142.X
Cristescu a dezminţit informaţia conform căreia Marian Aliuţă ar fi aproape de a semna un contract cu Universitatea Craiova precizând totodată şi că Petre Goge, jucător venit în probe de la CSM Râmnicu Vâlcea nu va fi păstrat în lotul Ştiinţei. De asemenea, preşedintele clubului din Bănie a dezvăluit că datoria către Eugen Trică, ce făcea echipa alb-albastră să fie pasibilă de o neprogramare în campionat, a fost achitată nemaiexistând probleme în acest sens. “Nu, nu s-a pus niciodată problema ca Aliuţă să semneze cu Craiova, din câte ştiu chiar jucătorul a spus că nu a fost contactat de nimeni de la Craiova. Nu ştiu de unde a apărut această informaţie. Nici evoluţia lui Goge din partida amicală cu Bârca nu a convins staff-ul Craiovei că el este peste ce avem în lot la ora actuală, aşa că jucătorul va reveni la Vâlcea.”, a spus Silvian Cristescu.
(răspunde)
 
1131 de andreaskhon, 8 septembrie 2010, 13:11, 86.127.164.X
CARTU NEGOCIAZA SA MEARGA LA VASLUI !!!! Mie asta mi se pare tare stirea zilei ........
(răspunde)
 
1130 de pralea_patarlagele_bz pentru MrTziganu ,8 septembrie 2010, 13:10, 92.83.85.X

MrTziganu a scris:
a aparut stirea si pe prosport

la ce ora a aparut
(răspunde)
 
1129 de alex pentru stiinta1948 ,8 septembrie 2010, 13:08, 92.80.192.X

stiinta1948 a scris:
Padureanu cere 1 milion de euro + tva pe Moraes asta inseamna 1190000 de euro ,de unde strangi tu atatia bani????ca daca ar dona fiecare cate 10 euro ar trebui sa fie 119000 de donatori,veziti de treaba ta ca nu se poate asa ceva

1240000 vrei sa spui cu TVA
(răspunde)
 
1128 de andreaskhon, 8 septembrie 2010, 13:08, 86.127.164.X
Pe prima pagina in www.prosport.ro EXCLUSIV Piţurcă a adus la Craiova un internaţional uruguayan! Victor Piţurcă a rezolvat şi problema fundaşului stânga. Universitatea l-a împrumutat pentru un sezon pe internaţionalul uruguayan Walter Alberto Lopez Gasco, de la clubul uruguayan Cerro. CV-ul fundaşului care va împlini 25 de ani în octombrie este unul destul de impresionant. Acesta şi-a început cariera în 2003, la Racing de Montevideo, iar între 2004 şi 2008 a evoluat pentru River Plate. Lopez şi-a trecut apoi în palmares prezenţe în campionatul Spaniei, la Xerez sau în Premier League, la West Ham United. În sezonul trecut, acesta a evoluat sub formă de împrumut la Brescia. Walter Lopez a debutat în naţionala Uruguayului în 2006 şi a strâns trei selecţii. Lopez a venit în România cu ajutorul lui Gică Craioveanu, prin intermediul unei firme de impresariat spaniol.
(răspunde)
 
1127 de fancraiova99, 8 septembrie 2010, 13:06, 79.117.142.X
eu unu nu ma mai iau dupa siturile astea de sport ca astia nu faca laceva decat sa instige si scrie stiri de kakat si neadevarate. hai sal lasam pe piturca sa faca ce stie el mai bine ca srie mai bine decat noi si sa numai plecam urechea la toate aberatiile scrise de ziarele de kakat din bucuresti si sa speram ca totul merge bine la echipa si sa fie liniste la echipa ca asta ne trebuie SI POATE FACE SI DL> PITURCA O CONFERINTA SA NUMAI AIBA CE SCRIE PRESA>
(răspunde)
 
1126 de MrTziganu, 8 septembrie 2010, 13:03, 79.117.145.X
a aparut stirea si pe prosport
(răspunde)
de pralea_patarlagele_bz, 8 septembrie 2010, 13:10, 79.117.145.X
la ce ora a aparut
 
 
1125 de lion21 pentru Cosmin ,8 septembrie 2010, 12:55, 79.117.154.X

Cosmin a scris:
Si disparu asa dintr-o data?nu vedeti ce aberati!!!

Ne trezeam toti asa , sa aberam ca vine unul de care nimeni nu a auzit pana acum . Daca era 1 , 2 , 3 mai ziceam , dar asa ... A disparut . Pacat , ne mai si zicea sa credem ce scrie pe editie si pe blog si cand colo , astea de la editie incep sa scrie asa , ce le vine lor . Am vazut ca in gds scrie ca avme u njcuaotr in probe , al carui nume este secret ( nu Goge ) , poate este acesta ...
(răspunde)
 
1124 de stiinta till death, 8 septembrie 2010, 12:25, 79.117.148.X
La 8 azi dimineata, scria. In acelasi timp scria pe gsp de un fundas in probe pe care Craiova vrea sa il tina in secret. Poate de aceea a si disparut articolul de pe editie.ro.
(răspunde)
 
1123 de stiinta1948 pentru andreaskhon ,8 septembrie 2010, 12:14, 85.120.190.X

andreaskhon a scris:
HAIDETI FRATE SA DAM FIECARE 5-10 EURO SA IL LUAM NOI PE MORAES CA VAD CA NIMENI NU ARE BANI SA IL IA :) Jean Padureanu si George Copos au negociat in aceasta dimineata transferul lui Junior Moraes la Rapid. Cei doi nu s-au inteles iar atacantul va ramane la Bistrita. "Nu m-am inteles cu Copos, Moraes va ramane la Bistrita" a spus Jean Padureanu. ProSport anunta ca Bruno Moraes a semnat deja pe un an cu Gloria dupa ce s-a antrenat in ultima luna cu echipa.

Padureanu cere 1 milion de euro + tva pe Moraes asta inseamna 1190000 de euro ,de unde strangi tu atatia bani????ca daca ar dona fiecare cate 10 euro ar trebui sa fie 119000 de donatori,veziti de treaba ta ca nu se poate asa ceva
(răspunde)
de alex, 8 septembrie 2010, 13:08, 85.120.190.X
1240000 vrei sa spui cu TVA
 
 
1122 de pralea_patarlagele_bz pentru stiinta1948 ,8 septembrie 2010, 12:14, 92.83.85.X

stiinta1948 a scris:
nu scrie nimik pe editie.ro de Walter Lopez si daca ar fi scris pe edtitie ar fi preluat stirea toate siteurile de sport imediat,eu nu cred nimik pana nu vad cu ochii mei pe editie sau pe fcuniversitatea.ro sau pe blog,va place sa puneti lumea pe jar

au fost postate pe editie walter lopes fundas stanga 1.82m inprumutat un an la craiova si a mai disparut un anut cu inprumutul celor 3 juc ai craiovei la valcea in speta gogosoiu popescu si nicolae
(răspunde)
 
1121 de pralea_patarlagele_bz pentru mirel ,8 septembrie 2010, 12:12, 92.83.85.X

mirel a scris:
Au existat 2 articole care au disparut: 1) ca a venit alberto lopez 2) ca 3 juniori vor fi imprumutati la valcea... Credeam ca mi s-a parut mie, dar vad ca si altii le-au vazut

si eu leam vazut acele articole cu walter lopes la craiova inprumutat un an si k gogosoiu nicolae si popescu inprumutati la valcea dar au disparut acele articole oare de ce?
(răspunde)
 
1120 de cif, 8 septembrie 2010, 12:10, 86.123.96.X
ba fratilor deci nu se vede unde dracu yice ca a venit walter lopez la u craiova
(răspunde)
 
1119 de Cosmin, 8 septembrie 2010, 12:10, 93.118.84.X
Si disparu asa dintr-o data?nu vedeti ce aberati!!!
(răspunde)
de lion21, 8 septembrie 2010, 12:55, 93.118.84.X
Ne trezeam toti asa , sa aberam ca vine unul de care nimeni nu a auzit pana acum . Daca era 1 , 2 , 3 mai ziceam , dar asa ... A disparut . Pacat , ne mai si zicea sa credem ce scrie pe editie si pe blog si cand colo , astea de la editie incep sa scrie asa , ce le vine lor . Am vazut ca in gds scrie ca avme u njcuaotr in probe , al carui nume este secret ( nu Goge ) , poate este acesta ...
 
 
1118 de NU CRED, 8 septembrie 2010, 12:08, 93.118.84.X
nu scrie nimik pe editie.ro de Walter Lopez si daca ar fi scris pe edtitie ar fi preluat stirea toate siteurile de sport imediat,eu nu cred nimik pana nu vad cu ochii mei pe editie sau pe fcuniversitatea.ro sau pe blog,va place sa puneti lumea pe jar
(răspunde)
 
1117 de stiinta1948 pentru valentin ,8 septembrie 2010, 12:06, 85.120.190.X

valentin a scris:
INTRA PE EDITIE.RO SI DAI SUS UNDE SCRIE SPORT;)

acolo scrie ca a declarat Cristescu ca Aliuta nu vine la Craiova si Goge nu a convins,nu scrie nimik de Walter Lopez
(răspunde)
 
1116 de stiinta1948, 8 septembrie 2010, 12:03, 85.120.190.X
nu scrie nimik pe editie.ro de Walter Lopez si daca ar fi scris pe edtitie ar fi preluat stirea toate siteurile de sport imediat,eu nu cred nimik pana nu vad cu ochii mei pe editie sau pe fcuniversitatea.ro sau pe blog,va place sa puneti lumea pe jar
(răspunde)
de pralea_patarlagele_bz, 8 septembrie 2010, 12:14, 85.120.190.X
au fost postate pe editie walter lopes fundas stanga 1.82m inprumutat un an la craiova si a mai disparut un anut cu inprumutul celor 3 juc ai craiovei la valcea in speta gogosoiu popescu si nicolae
 
 
1115 de unoltean pentru daniel ,8 septembrie 2010, 12:00, 79.116.14.X

daniel a scris:
Buna ziua am venit de la bucuresti si am trecut pe langa liga profesionista de fotbal si lam vazt pe nea piti cu DRAGOMIR si DOI JUCATORI ( BRANDAN si cu costly ) se pregateau sa plece CE BINE AR FI SA SEMNEZE CEI DOI HAI STIINTA!!!!!!!!!!!

da ma da sa mori tu ca la-i vazut pe nea piti cu cei doi jucatori sau poate lai vazut pe nea piti legitimandul pe walter lopez la lpf
(răspunde)
 
1114 de pralea_patarlagele_bz pentru mihail ,8 septembrie 2010, 12:00, 92.83.85.X

mihail a scris:
avem cel mai tare fundas stanga din liga 1 http://www.transfermarkt.de/en/walter-alberto-lopez/leistungsdaten-detail/spieler_58581.html are 6 meciuri in nationala !!!! bravo adrian ,bravo piti!!!!!!

vezi k a diarut de pe editie acea informatie cu lopes la craiova ceva se intampla dak au scosa de pe ziar
(răspunde)
 
1113 de nanu cristian- tg-jiu, 8 septembrie 2010, 11:56, 86.123.124.X
fara bani nu ai cum sa faci performanta asa ca pana in retur nu vom face transferuri iar PITI trebuie sa se descurce cu ce are.eu zic ca daca baietii joaca cu mai multa determinare putem sa avem rezultate mult mai bune in urmatoarele meciuri .fac un apel la toti fanii craiovei sa vina in nr. cat mai mare la meciul de luni ca sa le aratam jucatorilor cat de mult iubim noi echipa poate asa ii facem si pe ei sa manance gazon cand intra pe teren.deci luni la stadion in nr. cat mai mare si sa incurajam echipa ptr. ai arata liderului galeriei de la pandurii care este dinamovist ce inseamna galerie cu adevarat.forta stiinta ale,lumea se-ntreaba de ce ,noi ptr. tine am face orice!!!!!!!!tinem cu echipa noastra si la bine si la rau,o iubire alb-albastra la craiova e mereu!!!!!!!!!
(răspunde)
 
1112 de gfnhfghnfg, 8 septembrie 2010, 11:56, 79.117.192.X
unde ati citit voi de fundasul uruguayan ca nu scrie nicaieri!
(răspunde)
 
1111 de mirel pentru Eddie ,8 septembrie 2010, 11:47, 86.127.164.X

Eddie a scris:
asta ma uit si eu de 5 min si nu vad nimic :-??

Au existat 2 articole care au disparut: 1) ca a venit alberto lopez 2) ca 3 juniori vor fi imprumutati la valcea... Credeam ca mi s-a parut mie, dar vad ca si altii le-au vazut
(răspunde)
de pralea_patarlagele_bz, 8 septembrie 2010, 12:12, 86.127.164.X
si eu leam vazut acele articole cu walter lopes la craiova inprumutat un an si k gogosoiu nicolae si popescu inprumutati la valcea dar au disparut acele articole oare de ce?
 
 
1110 de andreaskhon, 8 septembrie 2010, 11:40, 86.127.173.X
HAIDETI FRATE SA DAM FIECARE 5-10 EURO SA IL LUAM NOI PE MORAES CA VAD CA NIMENI NU ARE BANI SA IL IA :) Jean Padureanu si George Copos au negociat in aceasta dimineata transferul lui Junior Moraes la Rapid. Cei doi nu s-au inteles iar atacantul va ramane la Bistrita. "Nu m-am inteles cu Copos, Moraes va ramane la Bistrita" a spus Jean Padureanu. ProSport anunta ca Bruno Moraes a semnat deja pe un an cu Gloria dupa ce s-a antrenat in ultima luna cu echipa.
(răspunde)
de stiinta1948, 8 septembrie 2010, 12:14, 86.127.173.X
Padureanu cere 1 milion de euro + tva pe Moraes asta inseamna 1190000 de euro ,de unde strangi tu atatia bani????ca daca ar dona fiecare cate 10 euro ar trebui sa fie 119000 de donatori,veziti de treaba ta ca nu se poate asa ceva
 
 
1109 de eferfef, 8 septembrie 2010, 11:39, 79.117.192.X
unde scrie de jucator asta fundas stanga?pe editie.ro nu scrie nimic.....
(răspunde)
 
1108 de cosmin pentru mihail, 8 septembrie 2010, 11:38, 93.118.84.X
numai abera frateca avem cel mai tare fundas stanga unde scrie?
(răspunde)
 
1107 de andreaskhon, 8 septembrie 2010, 11:33, 86.127.173.X
ori noi suntem tampiti ori voi nu spuneti in ce cititi aceasta stire.........pe www.editie.ro nu exista ... poate in ziar
(răspunde)
 
1106 de valentin, 8 septembrie 2010, 11:25, 92.85.234.X
http://www.whufc.com/articles/walter-lopez-not-yet-known_2228487_44900 dati pe linkul asta sa aflati cate ceva de acest jucator
(răspunde)
 
1105 de valentin pentru Eddie ,8 septembrie 2010, 11:20, 92.85.234.X

Eddie a scris:
asta ma uit si eu de 5 min si nu vad nimic :-??

INTRA PE EDITIE.RO SI DAI SUS UNDE SCRIE SPORT;)
(răspunde)
de stiinta1948, 8 septembrie 2010, 12:06, 92.85.234.X
acolo scrie ca a declarat Cristescu ca Aliuta nu vine la Craiova si Goge nu a convins,nu scrie nimik de Walter Lopez
 
 
1104 de stiinta1948, 8 septembrie 2010, 11:15, 85.120.190.X
unde scrie ma pe editie ca la luat pe walter lopez??? ca eu nu gasesc,dati-mi linkul
(răspunde)
 
1103 de cif, 8 septembrie 2010, 11:11, 86.123.96.X
ei nu stiu unde ati vayut voi ma uit si ma uit degeaba .o luarati si voi pe urma alura de la prost sport
(răspunde)
 
Alege o altă pagină cu comentarii:
Am semnat un contract pe doi ani cu Emil Gargorov. Este un jucător care ne va ajuta.
© Copyright 2010 Adrian Mititelu. Materialele de pe acest blog nu pot fi preluate decât cu acordul posesorului.